Haven is not heaven: Beneficiile și capcanele paradisurilor fiscale

În secolul al XV-lea, când Christopher Columb a plecat în căutarea ”Noii Lumi”, dorea descoperirea unei modalități de dezvoltare a economiei Spaniei. În present, comerțul international este principalul flux al circuitului mondial reprezentând totodată  o oglindă a diviziunii internaţionale a muncii. În acest context, exploratorii secolului XXI, motivați de dorința maximizării profitului, sunt permanent în căutarea unor rute către noi paradisuri fiscale.

Acest termen este folosit, deseori, pentru a caracteriza un stat sau un teritoriu care practică impozite reduse sau chiar zero, oferind în același timp o legislație stabilă, condiții economice bune și anonimitate. Este important de accentuat faptul că acest stat promovează o politică de relaxare fiscală  inclusiv pentru sursele de venituri străine, încurajând astfel exercitarea pe teritoriul său a anumitor activități economice aparte.

Paradisurile fiscale au fost supuse, în ultimii ani, unui val de critici puternice, în special după începerea crizei financiare, iar acest lucru se datorează caracterului lor dual evidențiat de o serie de avantaje și dezavantaje.

În primul rând, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru corporații, principalul motiv care stârnește interesul față de aceste paradisuri fiscale îl reprezintă economisirea, surplusul de venit care se poate obține în urma evitării zonelor geografice caracterizate de politici fiscale mai restrictive.

În special investitorii sunt atrași în aceste zone și datorită nivelului scăzut de transparență. În aceste state au fost adoptate o serie de legi care împiedică accesul la informații personale legate de agenții economici. În general nici cotele de impozitare negociate sau orice altă componentă administrativă nu sunt accesibile nimănui, exceptându-i pe cei care se pot califica să-și depună banii într-unul dintre aceste paradisuri fiscale. 

Un alt beneficiu îl reprezință faptul că niciun agent economic nu este nevoit să locuiască sau să dețină proprietăți într-un astfel de paradis fiscal pentru a se putea folosi de avatajele competitive oferite de acest stat.

Cu toate acestea, paradisurile fiscale prezintă și puternice dezavantaje. Generat de gradul înalt al permisivității fiscale și juridice, principalul dezavantaj, și poate cel mai dezbătut în literatura de specialitate, are în centru evaziunea fiscală, practică care în mod cert este ilegală în toate jurisdicțiile. Multe entități offshore sunt acuzate că găzduiesc firme sau persoane acuzate de spălare de bani, corupție, furt, piraterie sau chiar finantarea terorismului. 

De asemenea, este interesant de privit și efectele pe care le genereaza acestea asupra țărilor promotoare ale politicii fiscale agresive. Spre exemplu, majoritatea statelor puternice ale lumii au adoptat politici fiscale mai favorabile pentru investitorii străini, decât pentru agenții economici autohtoni. Acest lucru se datorează concurenței la nivel global pentru investițiile străine, fiecare guvern încercânt astfel să ofere un climat economic cât mai prietenos. Această discrepanță a practicilor fiscale îi determină pe întreprinzătorii indigeni să își deplaseze adesea averea într-un ”paradis fiscal” învecinat, ca mai apoi să poate investi în propria țară utilizând procedurile fiscale aplicabile capitalului strâin. 

În prezent, sunt aproximativ 70 de paradisuri fiscale, răspândite pe cele cinci continente, majoritatea dintre ele aflându-se în zona Caraibelor-America. De exemplu, una dintre cele mai scumpe țări în care trăiește, Bermuda are o rată a impozitului pe profit de 0%. De asemenea, nici în cazul venitului personal cetățenii nu sunt nevoiți să suporte impozite. Datorită acestui fapt, precum și a poziției geografie favorabile, firmele multinaționale din S.U.A. au câștigat sume mari de bani în Bermuda. O companie consacrată care a profitat de acest mediu fiscal prielnic pentru a-și spori profiturile este Nike. The Paradise Papers au semnalat că din 2005 până în 2014, Nike a transferat sume mari de bani către Bermuda, prin deschiderea unei filiale numită Nike International Ltd. 

Insulele Cayman sunt unul dintre cele mai mari cinci centre financiare offshore din lume, oferind servicii precum: offshore banking, offshore trusts și incorporation of offshore companies. 

Termenul ”offshore” desemnează o companie care nu desfăşoară o activitate comercială în ţara în care a fost înmatriculată, ceea ce înseamnă că nu realizează venituri din ţară de rezidenţă. Teoretic, companiile offshore se pot înregistra în orice ţări din lume, dar nu peste tot se pot obţine şi avantaje fiscale. 

În insulele Cayman nu se pretinde impozit pe venit, pe profit sau pe bunuri. Guvernul acestor insule au adoptat legi bancare foarte stricte menite să protejeze intimitatea investitorilor. De asemenea, companiile offshore nu sunt obligate să prezinte niciun fel de raport financiar autorităților publice din Caymanas și nici nu sunt supuse controlului valutar. 

The British Virgin Islands, Panama, Nevis și Malta sunt, de asemena, unele dintre cele mai populare paradisuri fiscale. Ca urmare a veniturilor guvernamentale relativ minime generate de politica fiscală adoptată, unii ar putea să se întrebe cum obțin guvernele suficienți bani pentru a finanța asistența soacială, medicală sau educația. 

O modalitate care asigură prosperitatea acestor state, cu toate că impozitele colectate sunt foarte mici, este reprezentată de taxele vamale și de cele la import. În ciuda denumirii lor, paradisurile fiscale nu sunt complet scutite de impozitare. De regulă, pierderile survenite din reducerea considerabilă a impozitelor pe venit sunt acoperite de aceste taxe aplicate la majoritate produselor importate. Această formă de impozitare indirectă a permis ca, în aceste zone, costul vieții să fie foarte ridicat.

Tot din nevoia acoperirii deficitelor din bugetul de stat, unele guverne au adoptat așa numitele ”Departure Taxes”. O astfel de taxă se percepe la ieșirea unei persoane din țara respective și functionează doar în cazul statelor care se bucură de o poziție geografică care favorizează turismul. 

După părerea mea, cu toate că, atunci când ne gândim la aceste ”tax havens”, ne imaginăm adesea insule însorite, exotice, în care ratele de impozitare sunt favorabile activităților economice, problematica acestor ”paradisuri” ar trebui analizată mai în profunzime ținând cont atât de noua realitate economică, cât și de capacitatea acestora de a furniza un canal important pentru evaziunea fiscală.

 

 Pentru mai multe informații despre diplomația corporatistă, vă invităm să ne urmăriți și pe facebook: Diplomacy Incorporated.

Articol scris de: Andreea Negoiță